Florin Niță și colegii de la Sparta Praga, dezbrăcați de suporteri. Galeria cehilor nu a mai suportat umilințele din campionat

Florin Niță și colegii de la Sparta Praga, dezbrăcați de suporteri. Galeria cehilor nu a mai suportat umilințele din campionat
  • Publicat:

Sparta Praga a pierdut meciul cu Viktoria Plzen, de duminică, din etapa a 11-a a campionatului, scor 0-1, iar suporterii echipei din capitala Cehiei şi-au pierdut răbdarea cu jucătorii echipei antrenate de Vaclav Jilek.

Sparta, club la care este legitimat şi portarul român Florin Niţă, trece printr-o formă foarte slabă în campionat, fiind pe locul 8, după 11 runde, la 15 puncte de rivala şi liderul Slavia Praga. Mai mult, Sparta a fost eliminată în turul 3 al Europa League, după 3-4, la general, contra lui Trabzonspor, iar fanii i-au obligat pe jucători să-şi dea jos tricourile la finalul meciului de la Plzen.

Jucătorii Spartei au mers în sectorul dedicat fanilor oaspeţilor pentru a le mulţumi celor care au făcut deplasarea, însă au avut parte o surpriză neplăcută:

„Am vorbit cu ei, ne-au spus despre tricouri, aşa că le-am dat lor. Înţelegem acest lucru. Nu suntem deloc bine, iar în clasament suntem unde suntem. Din păcate, facem multe greşeli care ne supără şi pe noi deoarece se întâmplă prea des”, a declarat căpitanul echipei, Martin Frydek, citat de isport.cz.

De asemenea, suporterii ar fi încercat să îl dezbrace şi pe antrenorul Jilek, însă acesta nu a mers la galerie: „Eu nu am fost implicat, am înţeles că mi-au cerut şi mie tricoul. Am văzut apoi jucătorii că vin fără ele. Nu ştiu ce să zic despre asta, dacă ne ajută să ne creştem performanţa astfel sau să înscriem în următorul meci”, a spus şi Vaclav Jilek.

După 11 runde scurse din prima ligă cehă, Sparta Praga ocupă locul 8, cu 14 puncte. În urmă cu două etape, echipa lui Jilek a pierdut la scor şi derby-ul cu Slavia Praga, disputat pe teren propriu, scor 0-3. Sparta nu a mai câştigat campionatul din sezonul 2013/2014, supremaţia fotbalului ceh fiind preluată ulterior de Viktoria Plzen şi Slavia Praga.

Florin Niţă, care evoluează la Sparta din ianuarie 2018, pare că a pierdut postul de titular. În ultimele trei runde, portar a fost Milan Heca, în vârstă de 28 de ani. Fostul jucător de la FCSB a fost integralist în primele 10 partide ale Spartei din actualul sezon, încasând 16 goluri.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea…
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Devine INTERZIS în România de astăzi, 10 mai. Noile reguli intră în vigoare în toată țara
Devine INTERZIS în România de astăzi, 10 mai. Noile reguli intră în vigoare în toată țara
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…